Interviu realizat de Geani-Marius Lăutaru, redactor-șef Clasament.ro
Fost internațional al României și unul dintre oamenii de bază ai Rapidului în perioada „UEFAntasticilor”, Valentin Bădoi a avut o carieră importantă în fotbalul românesc. Ca jucător, a câștigat titlul de campion al României, două Cupe ale României și două Supercupe alături de Rapid București, fiind unul dintre artizanii parcursului istoric al giuleștenilor până în sferturile de finală ale Cupei UEFA, în sezonul 2005-2006. În această vară, fostul fundaș dreapta a preluat banca tehnică a celor de la Inter Ilfov, iar într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Clasament.ro a vorbit despre noua provocare din cariera sa, perioada de glorie petrecută în Giulești, transferul la Steaua și marile regrete ale carierei.
– Ați preluat în această vară Inter Ilfov. Ce vă propuneți de la noul sezon?
„Ne propunem să facem o echipă frumoasă, cu jucători tineri, care să joace un fotbal frumos.”
– Ați făcut parte din generația „UEFAntasticilor”, care a dus Rapidul până în sferturile de finală ale Cupei UEFA. Ce amintire vă vine prima în minte când vă gândiți la acea performanță?
„A fost un an senzațional. Îmi aduc aminte că am început undeva prin iulie campania, în Andorra, și cred că a ținut până la sfârșitul lui aprilie. Au fost meciuri frumoase, contra unor echipe foarte mari, cu jucători foarte valoroși. De exemplu, Dirk Kuyt și Salomon Kalou, care erau la Feyenoord în perioada aceea, Van Buyten și Van der Vaart, de la Hamburg, Barbarez, care acum este selecționerul Bosniei.
Din păcate, dubla cu Steaua s-a încheiat la egalitate, dar ei au beneficiat de regula golului marcat în deplasare și au mers mai departe. A fost o dezamăgire mare. Ne doream foarte mult să ajungem noi în semifinală, dar, din păcate, au mers ei.”
– De ce credeți că fotbalul românesc nu a mai avut o echipă care să repete performanța Rapidului din Cupa UEFA?
„Chiar nu știu ce să îți zic, așa a fost atunci să fie. Au mai fost performanțe de atunci, chiar dacă nu la același nivel. Sper ca pe viitor să se schimbe asta și o echipă din România să ajungă din nou atât de departe într-o competiție europeană.”
– Transferul de la Rapid la Steaua a iscat multe controverse. Ce s-a întâmplat atunci? Și considerați că a fost o greșeală?
„Așa a fost atunci, n-aș mai vrea să intru în detalii. Dacă vă aduceți aminte, atunci Rapidul începuse să renunțe la toți jucătorii care făcuseră performanță. Am plecat eu, apoi și Rada a venit la Steaua, Vasile Maftei, Buga… Toți au plecat și s-a destrămat acea echipă. Nu i-am înțeles de ce au făcut asta.
Apoi vă aduceți aminte ce s-a întâmplat cu domnul Taher, când a adus foarte mulți jucători străini cu salarii uriașe și au ajuns în faliment. Ei m-au vândut și asta a fost.
Experiența la Steaua a fost bună. Ei aveau atunci un nucleu, cum aveam și noi la Rapid. Probabil și unui jucător de la Steaua, dacă venea atunci la Rapid, i-ar fi fost greu să intre. Și mie mi-a fost greu să mă impun acolo, cu toate că am jucat, am intrat în aproape toate meciurile.
Apoi a venit iarna și m-am transferat la Poli. Cel care m-a dorit foarte mult acolo a fost Cosmin Olăroiu, care a insistat pentru transferul meu, dar a plecat imediat după ce am ajuns eu, pentru că a primit o ofertă foarte bună de la Al Hilal. După aceea a venit alt antrenor și alte transferuri.
Nu a fost o decizie pe care să o regret. Au fost niște lucruri cu conducerea de atunci pe care eu le știu, dar nu vreau să le mai aduc în discuție. Eu am fost primul pe care l-au îndepărtat, apoi au urmat și ceilalți și au destrămat cea mai frumoasă echipă a Rapidului.
Părerea mea este că, dacă se păstra acel nucleu și se mai făceau două-trei transferuri, Rapid putea să domine fotbalul românesc în acea perioadă.
Singurul meu regret este că mi-am stricat relația cu suporterii Rapidului prin acel transfer. Și chiar și acum mai sunt probleme cu unii dintre ei, dar asta este. Am fost profesionist. Mi-am făcut treaba cât am stat la Rapid, cinci ani, timp în care nu cred că are cineva ce să îmi reproșeze.
Mai merg acum la meciurile Rapid Old Boys. Nici nu mă aplaudă, nici nu mă înjură (râde). Dar, când s-a înființat Rapid Old Boys, la început mai auzeam prin tribune: «Trădătorule!».”
– Cine a fost antrenorul care v-a influențat cel mai mult și ce ați învățat de la el?
„Din fericire pentru mine, am avut parte numai de antrenori de la care am învățat foarte multe, începând cu nea Ghiță Poenaru, care m-a debutat la Bacău. El m-a luat acolo, în 2000, din Liga a III-a. Un om deosebit.
Apoi am lucrat cu Mircea Rednic la Bacău, iar el, împreună cu Răzvan Lucescu, m-a transferat la Rapid. Acolo am câștigat campionatul cu nea Mircea Lucescu, apoi a venit Răzvan, cu care am avut cea mai bună perioadă, cea a „UEFAntasticilor”, și am câștigat două Cupe ale României.
Am lucrat și cu Dan Petrescu, chiar dacă pentru o perioadă scurtă, iar cu domnul Pițurcă, cel care m-a chemat la echipa națională, am avut o relație foarte bună. La fel și cu domnul Dušan Uhrin, Gabi Balint, Ioan Ovidiu Sabău și Viorel Hizo.
Totuși, cu Răzvan Lucescu a fost ceva aparte. Am petrecut patru ani împreună și formaserăm un grup foarte unit la Rapid. Ne înțelegeam extraordinar, atât pe teren, cât și în afara lui.”
– Care considerați că a fost cel mai bun fotbalist român alături de care ați jucat l?
„Am avut șansa să joc alături de foarte mulți. Primul care îmi vine în minte este Ioan Ovidiu Sabău. A fost primul pe care l-am prins la Rapid și era un fotbalist extraordinar. Mi-a plăcut foarte mult, mai ales că juca în zona mea, în partea dreaptă, unde evoluam și eu. Am avut foarte multe de învățat de la el și mi-a prins extraordinar de bine anul în care am fost colegi la Rapid.
Apoi i-am prins pe Dorinel Munteanu, Adrian Mutu și Cristi Chivu la echipa națională. Erau jucători extraordinari, aflați în perioada lor de vârf.
Viorel Moldovan… fără cuvinte. Un om extraordinar și un fotbalist senzațional. Eu veneam de la Turnu Măgurele și am ajuns să îi dau centrări lui Viorel Moldovan, un jucător care participase la Campionate Mondiale. Îl vedeam la televizor, iar apoi am ajuns să îi ofer centrări de gol și chiar a marcat multe goluri din pasele mele.
Dar și colegii din acea generație a Rapidului, precum Daniel Niculae, Mugurel Buga și Marius Măldărășanu, au fost fotbaliști de mare valoare.”
– Intuiesc răspunsul la următoarea întrebare, dar dacă ați putea retrăi un singur meci din întreaga carieră, care ar fi acela și de ce?
„Clar returul cu Steaua din Cupa UEFA. Ar fi fost ceva extraordinar să fi ajuns noi în semifinală. Acum nu pot spune că noi am fi trecut de Middlesbrough, dar ar fi fost ceva frumos să ajungem noi să jucăm acea semifinală.
Bine, să îl rejoc, dar să mergem noi mai departe de data asta, nu să retrăiesc acea dezamăgire (râde). Este cel mai mare regret al carierei, pentru că nu este ușor să ajungi într-o asemenea poziție. Am jucat atâtea meciuri ca să ajungem acolo, dar așa a fost să fie.
Și un alt meci pe care îl regret este cel cu Farul, acasă, spre finalul campionatului. Cred că a fost chiar după dubla cu Steaua. Înaintea acelui meci eram la mâna noastră să câștigăm campionatul. Aveam avantaj în meciurile directe cu Steaua, eram la egalitate de puncte și depindeam doar de noi, cu trei-patru etape înainte de final. Am făcut însă 0-0 cu Farul și ne-am împiedicat. Cu Heleșteanu la centru ni s-au refuzat și două penalty-uri și am pierdut și campionatul.
Ah, și încă un regret este că nu am apucat să joc în străinătate și nici nu am avut pe nimeni care să mă ajute în direcția asta. Atunci era mai greu decât este acum.”
– Dacă v-ați putea întoarce în timp, știind lucrurile pe care le-ați învățat până acum, ce sfat i-ați da lui Valentin Bădoi la 20 de ani?
„Eu nu am fost un jucător care să piardă nopți sau să meargă prin cluburi. Singurul lucru pe care l-aș schimba ar fi să fi lucrat mai mult în afara antrenamentelor. Îmi făceam treaba foarte bine la antrenamente, însă poate ar fi fost bine să mă pregătesc și suplimentar.
De exemplu, în perioada aceea, la Pro Rapid era o sală de forță extraordinară, iar singurul care mergea pe acolo era Ioan Ovidiu Sabău, iar noi ne dădeam coate și spuneam: «Iar se duce la sală…».
Acum, privind în urmă, aș fi muncit mai mult, aș fi lucrat mai mult în sala de forță și m-aș fi pregătit și mai bine.”
