Ionel Dănciulescu, interviu despre o carieră de legendă: de la portar la Slatina la al doilea marcator all-time din prima ligă a României

Puțini fotbaliști români au reușit să lase o amprentă atât de puternică asupra primei ligi precum Ionel Dănciulescu. Născut la Slatina, „Danciu-Gol” a debutat în prima divizie la doar 16 ani, pe 6 octombrie 1993, pentru Electroputere Craiova, într-un meci împotriva Universității Craiova. Exact 20 de ani mai târziu, pe 6 octombrie 2013, avea să dispute ultimul său meci în prima ligă, pentru Dinamo.

A evoluat pentru Electroputere, Steaua și Dinamo, dar și în Turcia, China și Spania, iar palmaresul său cuprinde cinci titluri de campion, patru Cupe ale României, două Supercupe și două titluri de golgheter. 515 meciuri și 214 goluri în prima ligă, cifre care îl plasează pe locul al doilea în clasamentul all-time al marcatorilor.

Într-un interviu acordat pentru Clasament.ro, Ionel Dănciulescu vorbește despre începuturile sale în fotbal, debutul la seniori, plecarea în Turcia și perioadele de la Steaua și Dinamo, relația cu Claudiu Niculescu, naționala României, experiențele din străinătate și cele mai importante momente și regrete ale unei cariere care a însemnat 214 goluri în prima ligă.

---

„Când ești mic, totul faci din pasiune”

– Domnul Ion Pîrvulescu povestea că, atunci când erai copil la Slatina, te-a încercat inclusiv portar, înainte să treci prin mai multe posturi și să ajungi atacant. În acea generație i-ai avut colegi pe Claudiu Niculescu, Ionuț Luțu și Augustin Chiriță. Când ai simțit pentru prima dată că fotbalul poate deveni mai mult decât o pasiune și că poți ajunge fotbalist profesionist?

„Da, portar, prima oară am fost portar, după care m-a trecut în jucător de câmp, cred că pe toate posturile posibile. Fundaș dreapta, libero, la marcaj, mijlocaș central… Atunci când ești mic îți dai seama că faci totul din pasiune, o faci din plăcere. Atunci nu te gândești așa… Lucrurile au venit de la sine pe parcurs.

Probabil când am înaintat un pic în vârstă, atunci am înțeles și am conștientizat că pot ajunge un jucător de fotbal. Până la urmă, îți dorești, știi cum e, să joci în prima divizie sau în liga a doua, să poți să ajungi acolo. Dar totul vine de la sine. Când ești mic, totul faci din pasiune, atunci nu te gândești foarte mult.

E adevărat, ai idolii, cum aveam noi atunci, în perioada respectivă. Ne imaginam tot felul de jucători care erau la modă în vremea respectivă, dar nu te gândeai că poți să ajungi la un nivel atât de bun decât odată ce înaintezi în vârstă și conștientizezi că poți să faci pasul și să devii un jucător de fotbal în adevăratul sens al cuvântului.”

„Am fost aruncat în luptă treptat”

– La 16 ani ai debutat în fotbalul profesionist, la Electroputere Craiova. Îți mai amintești momentul în care ai intrat pentru prima dată într-un vestiar de seniori și ți-ai dat seama că începe fotbalul adevărat?

„La 15 ani și jumătate m-au luat cei de la Electroputere, făceam antrenament cu ei la nivel de primă divizie, iar în weekend mă duceam și jucam la Republicani, cum era atunci, la juniorii mari.

Ovidiu Drânceanu a fost cel care m-a debutat în prima divizie. Și lucrurile au venit treptat, ușor-ușor. Au văzut că pot să fac față, bineînțeles după o perioadă, pentru că e clar, ritmul de la juniori era diferit față de ceea ce înseamnă ritmul la echipa mare, dar am ținut pasul, am crescut treptat, am fost puternic și din punct de vedere fizic, iar asta numai antrenându-mă într-un alt ritm, într-o altă intensitate. Am fost aruncat în luptă treptat.”

„Acum poate n-aș mai pleca din Turcia”

– Ai plecat la Altay Izmir foarte tânăr, iar experiența din Turcia nu a fost una ușoară.

„Da, nu a fost, pentru că eram un jucător tânăr, nu eram destul de matur, nu aveam experiență și probabil am considerat că… eram și un tip care era mai atașat de România. Nu era foarte simplu.

Dacă e să mă întreb pe mine, acum poate n-aș mai pleca din Turcia și aș rămâne acolo. Era un campionat destul de puternic, oportunitățile puteau fi altele. Dar așa a fost să fie.

Până la urmă nu regret că am luat decizia respectivă pentru că am ajuns în România la niște performanțe și niște cifre care nu știu câți jucători de fotbal se pot lăuda cu ele.”

„La Steaua m-am obișnuit cu performanța, cu trofeele”

– La Steaua ai avut una dintre cele mai bune perioade ale carierei. Cât din fotbalistul care avea să devină ulterior unul dintre simbolurile lui Dinamo s-a format în acei ani?

„Eu, în primul și primul rând, formarea mea a început de la Electroputere și fiecare etapă m-a călit, m-a maturizat și de la fiecare perioadă de genul ăsta am avut de învățat.

Nu că am ajuns la Steaua și m-am schimbat total. Doar că acolo m-am obișnuit cu performanța, cu trofeele, cu modul de a câștiga, pentru că eu în prima perioadă când am venit la Dinamo am terminat în primul an pe 3, după care pe 6. Eram într-o perioadă de reconstrucție, să spunem așa, ca și club la momentul respectiv.

Dar ți-am spus, din fiecare etapă am avut ceva de învățat.”

„Ne cunoșteam, ne completam”

– La Dinamo ai format cu Claudiu Niculescu celebrul cuplu N&D, dar vă cunoșteați încă de la Slatina. De unde crezi că a venit acea chimie atât de bună dintre voi? Ți-a rămas în cap vreun gol venit în urma unei combinații dintre voi doi?

„Păi ar trebui să fie zeci de goluri de genul acesta, adică nu am cum să spun acum de un gol anume, dar e clar, noi am jucat de la juniori împreună, cu perioade și perioade, pentru că și Claudiu a mai fost plecat. Dar ne cunoșteam, ne completam.

Știi care e chestia? Că eu am fost un tip care m-am adaptat oricărui atacant pe care eu l-am avut ca și echipier, pentru că eu am jucat întotdeauna ca al doilea vârf. Eu nu am fost un vârf 9, clasic.

Am fost mai mult un „volante”, aveam nevoie de libertate de mișcare și am fost complementar cu marea majoritatea echipierilor, dacă e să vorbim și de Bratu, și de Marius Niculae, de Claudiu, de Lăcătuș sau de Ciocoiu. Adică ei erau număr 9 clasici, iar eu mă adaptam în funcție de ei.”

„Ziua Dreptății”, cea mai frumoasă amintire de la Dinamo

– Care e cea mai frumoasă amintire a ta de la Dinamo? Dacă ar fi să numești doar una singură.

„Meciul din 2008, când am câștigat în Ștefan cel Mare cu 2-1 contra Stelei. «Ziua Dreptății», cum e numită, pentru că a fost meciul cu încărcătura emoțională cea mai mare.

A fost o încărcătură și psihică, și mentală destul de complicată, pentru că a fost un meci în care ei, dacă ar fi câștigat sau ar fi făcut egal la noi acasă, ar fi câștigat campionatul și nu cred că ar fi fost de bun augur pentru noi, pentru suporteri și așa mai departe.”

„În multe momente chiar am fost nedreptățit la națională”

– Ai 214 goluri în prima ligă, ai fost de două ori golgheter, dar ai doar opt selecții la naționala României. Ce crezi că a lipsit pentru ca acest capitol să fie unul mai important?

„Ce să spun, am prins perioade în care erau și foarte mulți atacanți de valoare, asta este clar. Erau jucători care evoluau în străinătate la echipe importante.

Au fost și perioade când aveam evoluții foarte bune și nu am fost chemat pentru că au fost anumiți antrenori care aveau anumite principii, nu eram pe aceeași lungime de undă, dar eu spun că în multe momente, într-o anumită perioadă, chiar am fost nedreptățit din punctul ăsta de vedere. Merităm mai mult și meritam pe valoare, nu pe faptul numai de a vorbi sau de a spune anumite lucruri.”

„În Spania am avut una dintre cele mai bune evoluții”

– Ai jucat în China, la Shandong Luneng, și în Spania, la Hércules. Care dintre cele două experiențe crezi că te-a maturizat mai mult?

„Spania, pentru că a fost un campionat super complicat în care am avut, cred că, una dintre cele mai bune evoluții ale mele. Am fost printre cei mai importanți jucători ai echipei în sezonul respectiv, golgheterul echipei. Chiar a fost o perioadă frumoasă în Spania.”

„Manchester United mi s-a părut un zid”

– Ai fost un atacant bazat foarte mult pe poziționare și anticipație. Care a fost fundașul împotriva căruia ți-a fost cel mai greu să joci și ce îl făcea atât de dificil?

„Nu pot să spun, doar să spun așa că din punctul meu de vedere cea mai puternică echipă pe care am întâlnit-o a fost Manchester United din punct de vedere defensiv.

Ziceai că te lovești de zid, adică efectiv nu aveai soluții în foarte multe momente. Vorbim de Manchester United care atunci au avut și probleme de lot, erau la început de sezon. Pentru mine a fost ceva extraordinar. Adică o super echipă.

Din punct de vedere defensiv mi s-a părut zid, greu de pătruns.”

„Poate n-aș mai fi gândit de multe ori cu sufletul”

– Ai câștigat cinci titluri, patru Cupe ale României, două Supercupe și ai fost de două ori golgheter. Dacă lași trofeele și recordurile deoparte, care este cel mai mare regret al carierei tale?

„Nu știu dacă pot să spun că am regret. N-am de ce. Până la urmă orice decizie pe care am luat-o mi-am asumat-o.

Poate aș fi făcut lucrurile într-un alt mod. Poate n-aș mai fi gândit de multe ori cu sufletul, pentru că au fost decizii legate de semnarea anumitor contracte în care n-am pus niciodată preț pe partea financiară.

Poate aș gândi într-un alt mod, pentru că trebuie să spunem lucruri pe nume. Din păcate, în România… recunoștința și respectul față de oamenii care sunt corecți în fotbal nu prea există și lumea atunci când nu mai are nevoie de tine te dă la o parte ca pe o masă stricată.”

„Aș schimba rezultatul meciului cu Lazio și al celui cu Unirea Urziceni”

– Dacă ar fi să retrăiești un meci căruia să-i poți schimba rezultatul, care ar fi acela?

„Meciul cu Lazio și meciul cu Unirea Urziceni.”